Tratament cu botox
TOXINA BOTULINICA (BOTOX)
Cand va uitati in oglinda, vedeti linii cand va incruntati? Aceste riduri pot fi foarte deranjante pentru unele persoane. Pentru a le face sa dispara putem recurge la toxina botulinica. Tratamentul este rapid, fara urme, pacientii putand sa se intoarca la activitatile zilnice imediat postprocedura.
Pentru ce se foloseste toxina botulinica?
Dermatologii folosesc toxina botulinica pentru tratamentul ridurilor de expresie si al transpiratiei excesive (hiperhidroza)
Este toxina botulinica alegerea potrivita pentru dumneavoastra?
Injectarea de toxina botulinica este, poate, procedura dermato-estetica cea mai populara. Medicul dermatolog injecteaza o foarte mica cantitate de toxina purificata in muschii tinta ai fetei sau gatului. Acest lucru produce o relaxare temporara a muschiului respectiv, astfel incat ridurile din zona respectiva se amelioreaza sau chiar dispar. Efectul dureaza in medie 4 luni. Acest tratament este indicat intre 18-65 de ani pentru tratamentul ridurilor de expresie. Inceperea din timp a acestui tratament previne aparitia ridurilor.
Mi se modifica expresivitatea faciala dupa tratament?
Medicul dermatolog injecteaza o cantitate de toxina suficienta cat sa relaxeze muschiul tinta, fara sa–i afecteze pe cei din jur, permitand astfel pacientilor sa isi pastreze expresia faciala normala.
Acest tratament nu afecteaza in nici un fel sensibilitatea locala, cu alte cuvinte zona respectiva nu se simte amortita sau in alt fel.
Cat de sigura este aceasta procedura?
Cu mai bine de 20 de ani in urma, un dermatolog si sotia sa medic oftalmolog, au inceput folosirea toxinei botulinice in tratamentul antirid. Astazi, milioane de pacienti sunt injectati in fiecare an de expertii in domeniu. Cand tratamentul a fost efectuat de medicul dermatolog sau estetician pentru tratamentul ridurilor sau al transpiratiei excesive nu s-au evidentiat efecte adverse severe.